Home Actualitate 34 milioane euro, 24 luni și 4 firme pentru regenerarea unei bijuterii a Timișoarei

34 milioane euro, 24 luni și 4 firme pentru regenerarea unei bijuterii a Timișoarei

Refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniei de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, extinderea suprafețelor verzi și plantarea a 355 de arbori noi.

autor: Mihai Macovei
piata traian timisoara

Patru firme s-au înscris la licitația organizată de Primăria Municipiului Timișoara pentru lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian.

Investiția va transforma cartierul Fabric într-o zonă cu spații publice de calitate, atractivă pentru noi afaceri, pentru petrecerea timpului în aer liber și pentru vizitatori. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, după care municipalitatea va semna contractul și va demara lucrările.

Unul dintre cei mai mari furnizori de formare profesională din zona de vest a țării, autorizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Educației și Cercetării, școala se remarcă printr-un portofoliu extins de peste 30 de cursuri de formare profesională. DETALII ÎN LINK

La licitație s-au înscris asocierea TEHNODOMUS (Leader), DRUM INSERV; asocierea PORR CONSTRUCT (Leader), Electroechipament Industrial; asocierea THEDA MAR DESIGN (Leader), LEMACONS, TANCRAD, CITADINA 98, CONSTRUCTIM SA și asocierea CORNELL'S FLOOR SRL (Leader), ROGERA PREST COM, CORNELL’S TEHNIC CONSTRUCT.

Urmând un curs poți obține o calificare profesională în domeniul dorit sau în cel în care îți desfășori deja activitatea. Dacă deja ai un loc de munca, salariul tău poate crește odată cu obținerea certificatului de calificare profesionala. VEZI MAI MULTE

Municipalitatea va moderniza aproximativ 60.000 mp de spațiu public, iar proiectul include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniei de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, extinderea suprafețelor verzi și plantarea a 355 de arbori noi. La final, timișorenii se vor bucura de un cartier mai prietenos, cu respect pentru caracterul istoric, cu mai multă umbră, cu spații pietonale generoase, infrastructură reabilitată și zone care încurajează viața urbană activă.

Piata TRAIAN

Piata TRAIAN

Proiectul municipalității include lucrări pe străzile: Bd. 3 August 1919 (parțial), str. Ion Luca Caragiale, Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Str. Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), Dacilor, Ștefan cel Mare (parțial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (parțial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Zăvoi și strada Ion Mihalache.

Citește și… Primăria promite că până la Crăciun taie iarba în toată Timișoara. Primăria urmărește atât igienizarea și îngrijirea zonelor, cât și redarea lor către comunitate, ca locuri sigure și plăcute pentru petrecerea timpului liber. DETALII ÎN LINK

Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane de euro, iar Primăria Timișoara a atras o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 14 milioane de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția Regională 7.1.A – Revitalizare și Regenerare Urbană.  Contractul de execuție are o valoare estimată de 120.241.908 RON (fără TVA). Lucrările vor fi realizate în etape pentru a reduce impactul asupra locuitorilor, în termen de 24 de luni.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citeşte tot...

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00