Home Actualitate Retim a înlocuit Eticheta Roșie cu Etichetele Bej și Maro!

Retim a înlocuit Eticheta Roșie cu Etichetele Bej și Maro!

 Acolo unde se constată că deșeurile au fost separate incorect, respectiv reciclabile în rezidual sau viceversa, se va aplica eticheta tarif x2.

autor: Mihai Macovei
retim-pasi-colectare

RETIM Ecologic Service S.A. și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș) au anunțat reluarea aplicării etichetelor pentru nerespectarea regulilor de colectare separată începând cu data de 1 octombrie 2025.

Recipientele de colectare, subliniază Retim și ADID, au fost și continuă să fie verificate permanent de agenții de teren RETIM și de reprezentanții autorităților. Aplicarea etichetelor reprezintă o etapă firească în acest proces de monitorizare, având acum o grafică nouă, mai vizibilă și mai clară pentru utilizatori.

Cele două penalizări sunt:

1. Pentru separarea incorectă a deșeurilor – acolo unde se constată că deșeurile au fost separate incorect, respectiv reciclabile în rezidual sau viceversa, se vor aplica etichete și se va plăti dublul tarifului obișnuit pentru luna în care se constată acest aspect.

Urmând un curs poți obține o calificare profesională în domeniul dorit sau în cel în care îți desfășori deja activitatea. Dacă deja ai un loc de munca, salariul tău poate crește odată cu obținerea certificatului de calificare profesionala. VEZI MAI MULTE

2. Pentru conținut necorespunzător – acolo unde se constată că sunt deșeuri nepermise în recipiente, dacă acestea conțin alte tipuri de deșeuri decât cele menajere permise (deșeuri din construcții și demolări, voluminoase, periculoase, electrice/electronice etc.) vor rămâne necolectate. Acestea vor fi colectate în momentul eliminării deșeurilor nepermise din recipienți de către utilizatori.

Eticheta bej – TARIF MAJORAT (x2)

Eticheta bej – TARIF MAJORAT (x2)

Eticheta bej – TARIF MAJORAT (x2)

Acolo unde se constată că deșeurile au fost separate incorect, respectiv reciclabile în rezidual sau viceversa (sau ambalaje de sticlă în alte recipiente decât clopotele stradale), se va aplica eticheta tarif x2.
Colectarea deșeurilor se face, dar se va plăti dublul tarifului obișnuit pentru luna în care se constată acest aspect.

Eticheta maro – NECOLECTARE

Eticheta maro – NECOLECTARE

Eticheta maro – NECOLECTARE

Acolo unde se constată că sunt deșeuri nepermise în recipiente, dacă acestea conțin alte tipuri de deșeuri decât cele menajere permise (deșeuri din construcții și demolări, voluminoase, periculoase, electrice/electronice etc.) vor rămâne necolectate.
Pubelele vor fi colectate în momentul eliminării deșeurilor nepermise din recipienți de către utilizatori.

Citește și… Cine mai plătește și cine nu CASS?…  Asigurați fără plata contribuției. Asigurați cu plata contribuției începând cu 1 august 2025. Persoanele coasigurate. Personalul monahal. Concedii medicale. DETALII ÎN LINK

Măsurile, subliniază RETIM și ADID Timiș, sunt prevăzute în legislația națională. În plus, autoritățile locale, în baza OUG 92/2021, pot aplica sancțiuni contravenționale de la 5.000 la 15.000 lei persoanelor fizice și între 40.000 și 60.000 lei persoanelor juridice pentru nerespectarea obligației de colectare separată pe categorii de deșeuri.

Care sunt regulile de colectare pentru deșeurile menajere?

Sac/recipient galben – deșeurile din plastic, metal, hârtie și carton (utilizatorii arondați la insulele ecologice vor folosi compartimentul albastru pentru deșeurile din hârtie și carton);
Containere verzi tip clopot – ambalajele de sticlă;
Recipient negru – deșeuri reziduale și biodegradabile (utilizatorii arondați la insulele ecologice vor folosi și compartimentul maro pentru aceste deșeuri);
Alte tipuri de deșeuri menajere – se predau în campaniile speciale sau către alți operatori autorizați.

Unul dintre cei mai mari furnizori de formare profesională din zona de vest a țării, autorizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Educației și Cercetării, școala se remarcă printr-un portofoliu extins de peste 30 de cursuri de formare profesională. DETALII ÎN LINK

„Verificările recipientelor s-au realizat constant. Reluarea aplicării etichetelor nu înseamnă o schimbare de regulă, ci o nouă etapă în procesul prin care dorim să responsabilizăm comunitatea. Mesajul nostru este simplu: doar respectând regulile de colectare separată putem reduce deșeurile depozitate și crește șansele reale de introducere a acestora în procesul de reciclare. Dorim să mulțumim tuturor timișenilor care respectă constant regulile. Acțiunile lor fac posibil progresul întregii comunități spre un județ mai curat și mai responsabil” – declară reprezentanții RETIM și ADID Timiș.

Informații suplimentare

Pentru detalii despre campanie și pentru a consulta ghidurile de colectare, utilizatorii pot accesa www.retim.ro/eticheta, www.adidtimis.ro. De asemenea, întrebările pot fi adresate operatorului RETIM la numărul +40 374 885 692 (luni–vineri, 07:00–19:00).

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citeşte tot...

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00