Transportul multimodal de mărfuri este puțin utilizat de către companiile din țară, din cauza dezvoltării insuficiente a infrastructurii, însă atragerea investițiilor ar crește fluxurile de marfă, valorificând potențialul de transport de care dispune România (fluvial, maritim, feroviar, rutier și aerian).
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN) și Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței.
Transportul fluvial, maritim, feroviar, rutier și aerian
Rețeaua de drumuri publice utilizată pentru transportul rutier a crescut cu 0,2%, în 2023 ajungând la 86.388 kilometri, în timp ce lungimea căilor ferate în exploatare s-a diminuat cu 1,4% față de anul 2021, până la 10.611 kilometri. Referitor la infrastructura de transport naval, România are 2.763 de kilometri de căi navigabile, 43 de porturi fluviale și fluvio-maritime/locuri de operare/puncte de lucru, cel mai mare port maritim, Constanța și canalul Dunăre-Marea Neagră. În ceea ce privește transportul aerian, cu toate că România are 17 aeroporturi, doar nouă aeroporturi au fost utilizate pentru transportul mărfurilor, respectiv: Otopeni, Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Iași, Suceava, Arad și Sibiu.
Grad redus de utilizare al transportului multimodal
În prezent, în România există 58 de terminale inter/multimodale de transport (care utilizează două sau mai multe moduri de transport), din care doar 27 sunt active. Din numărul total de terminale, 33 sunt proprietatea CFR Marfă (56,9%), însă doar patru sunt active. Din cele 27 de terminale active, aproape jumătate deservesc principala poartă de intrare a mărfurilor în țară, respectiv portul Constanța, fiind situate în regiunea de Sud-Est a țării.
Transportul rutier se clasează pe primul loc la mărfuri transportate
Din punctul de vedere al cantității totale de mărfuri transportate, transportul rutier se clasează pe primul loc (84,1%), urmat de transportul feroviar (11,1%) și cel multimodal (3,1%), în timp ce transportul aerian nu reprezintă o opțiune întâlnită frecvent în rândul companiilor din cauza lipsei unor terminale cargo specializate și a costurilor foarte mari de transport.
Din cantitatea totală de mărfuri transportată multimodal în 2023 (2,5 mil. tone), 43,63% a fost transportată feroviar-rutier (1,1 mil. tone), în timp ce 38,57% (aproximativ 1 mil. tone) a fost transportată rutier-feroviar-naval.
58 terminale inter/multimodale de transport
Din analiza informațiilor deținute a reieșit faptul că în România există un număr de 58 terminale inter/multimodale de transport, din care 27 sunt în prezent active (46,6% din total).
Cea de a doua mare poartă de intrare a mărfurilor în România o reprezintă Timișoara, în regiunea Vest existând 3 terminale active.
Terminalul Cargo Timișoara
Terminalul Cargo Timișoara din incinta aeroportului este proprietatea Societății Naționale Aeroportul Internațional Timișoara „TRAIAN VUIA” SA, care operează parțial mărfuri, în timp ce operatorul principal al terminalului este DHL Romania. De asemenea, prin facilitățile asigurate se tranzitează și mărfurile UPS Romania și FeDex Romania, precum și ale partenerilor acestora. Terminalul este inclus în rețeaua TEN-T și este operațional din anul 2012. Terminalul are o suprafață totală de 992,07 mp și un punct de încărcare cu o suprafață de 116,58 mp, la care pot fi andocate 18 camionete de marfă de 3,5t. Se asigură procesarea, inclusiv controlul de securitate și operațiunile vamale, în program 24/7.
De asemenea, terminalul Cargo asigură procesarea trimiterilor individuale (coletărie) și a celor paletizate, atât pe fluxul de sosire, cât și pe cel de expediere. Acest terminal este închiriat de către Aeroportul Timișoara unei companii de transport, care are acces direct la zona unde este parcat avionul și permite sortarea rapidă a mărfurilor, ceea ce conduce la reducerea timpilor de livrare și preluare a mărfurilor.
Alți doi mari operatori economici au închiriat facilități de procesare a mărfurilor de la alți proprietari de spații industriale, situate la 3 kilometri de Aeroportul Timișoara.
Terminalul Trafic combinat
Terminalul Trafic combinat este amplasat în Timișoara (Timiș), dispune de o capacitate de depozitare de 3.821 mp. Terminalul este în rețeaua TEN-T, a fost pus în funcțiune în anul 1980, în prezent fiind inactiv.
Terminalul Transcontainere Semenic
Terminalul Transcontainere Semenic este amplasat în Giroc (Timiș), dispune de 6 linii CF X 250 ml și are o capacitate de depozitare de 5.300 mp. Terminalul este în rețeaua TEN-T, a fost pus în funcțiune în anul 1978, în prezent fiind inactiv.
Citește și… Cum scapi de deșeurile electrice și electronice? Cu un simplu telefon. Primăria Municipiului Timișoara desfășoară o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Studiul privind „Transportul multimodal de marfă în România – evoluții și perspective” este disponibil pentru consultare publică pe site-ul autorității de concurență. Observațiile pot fi transmise până la data de 24.05.2025 prin e-mail, la adresa directia.dst@consiliulconcurentei.ro.