Home Actualitate Timiș, în topul județelor cu cele mai multe persoane vaccinate împotriva HPV

Timiș, în topul județelor cu cele mai multe persoane vaccinate împotriva HPV

România, pe primele locuri în UE la morbiditatea și mortalitatea asociată cancerului de col uterin. Cea mai comună infecție cu transmitere sexuală.

autor: Mihai Macovei
hpv

Virusul Papilloma Uman (HPV) este un virus care infectează epiderma și mucoasele. Din cele peste 120 de tipuri de HPV, 15 pot cauza cancer de col uterin și se asociază cu alte cancere: anale, cancer de vulvă și al vaginului, peniene și oro-faringiene.

Majoritatea oamenilor activi sexual se vor infecta cel puțin o dată cu HPV de-a lungul vieții. Infecția cu HPV se vindecă de la sine, fără semne și simptome în peste 80% din cazuri. În anumite cazuri infecția devine persistentă și poate produce leziuni precanceroase și maligne ale colului uterin și ale vulvei, vaginului, regiunii anale și peniene, dar și ale oro-faringelui. Aproximativ 5200 de cazuri noi de cancer diagnosticate anual în România ar putea fi prevenite prin vaccinare împotriva HPV, conform Institutului Național de Sănătate Publică.

Citește și… Licitație pentru 28.899.972 lei: servicii destinate persoanelor adulte cu dizabilități. Cel mai mare buget din țară pentru beneficiarii serviciilor sociale, în Timișoara.

Cancerului de col uterin este o boală care poate afecta femeile de orice vârstă, fiind diagnosticat, cel mai frecvent, la femeile de vârstă activă 35-44 de ani. Este un cancer care poate fi ușor prevenit prin vaccinare și screening. Este importantă vaccinarea fetițelor înainte de începerea vieții sexuale, fiind vârstele la care răspunsul imun la vaccin este maxim și testarea regulată o dată la 5 ani a femeilor de vârste adulte 25-65 ani pentru depistarea leziunilor colului uterin.

Virusul Papilloma Uman (HPV)

Virusul Papilloma Uman (HPV)

Cea mai comună infecție cu transmitere sexuală

Infecția cu papilomavirusul uman (HPV=human papillomavirus), reprezintă cea mai comună infecție cu transmitere sexuală, datele disponibile în acest moment arătând faptul că aproximativ 80% dintre persoanele din întreaga lume sunt infectate cel puțin o dată până la vârsta de 45 de ani, cu unul dintre cele peste 200 genotipuri de HPV. Majoritatea infecțiilor cu HPV sunt eliminate în decurs de 2 ani. Infecțiile persistente însă, pot evolua către apariția diverselor forme de cancer, atât în rândul femeilor, cât și în rândul bărbaților.

România, pe primele locuri în UE la morbiditatea și mortalitatea asociată cancerului de col uterin

Cancerul de col uterin reprezintă cea mai cunoscută formă de cancer asociată infecției cu HPV, în anul 2022 acesta reprezentând a patra cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor din întreaga lume. Conform estimărilor, în România, cancerul de col uterin este responsabil anual de apariția a 3.380 cazuri noi și a 1.805 decese, România fiind plasată pe primele locuri la nivel european în ceea ce privește morbiditatea și mortalitatea asociată cancerului de col uterin.

Timiș, în topul județelor cu cele mai multe persoane vaccinate împotriva HPV

În ceea ce privește distribuția persoanelor vaccinate împotriva HPV în funcție de județ, cele mai multe persoane care și-au demarat schema de vaccinare în perioada analizată au domiciliul în municipiul București (21.593; 23%), urmat de Cluj (6.551; 7%), Timiș (4.387; 5%), Prahova (4.203; 4%) și Ilfov (4.127; 4%).

Topul județelor cu cele mai multe persoane vaccinate împotriva HPV

Vaccinarea HPV este gratuită pentru fete și băieți

Vaccinarea anti HPV este aproape 100% eficace în prevenirea majorității infecțiilor care produc leziunile precanceroase sau maligne. În România, vaccinarea HPV este gratuită pentru fete și băieți cu vârste de 11-18 ani și compensată 50% pentru femeile 19-45 ani. În perioada 1 decembrie 2023 – 31 decembrie 2024, 94.497 persoane cu vârsta medie 22 ani și-au inițiat schema de vaccinare. Majoritatea sunt fete și femei, 73,6%, cele mai multe din grupa de vârstă 19-45 ani.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citeşte tot...

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00