42 de victime, împușcate cu un Kalashnikov. 12 morți și 30 de răniți. Și tăcere totală. Ziarele Administrației Presei de Partid au primit ordin să nu publice nici un rând despre eveniment. Nu s-a dorit să se tulbure triumful patriotard al societății socialiste multilateral dezvoltate.
Nici măcar o poveste nu a mai rămas. Chiar și zecile de familii implicate, de care au aparținut victimele, au tăcut mâlc. Au uitat la comandă. Familiile au primit 8000 de lei compensație și au uitat. Pentru că și moartea unui fiu, unui frate, unui soț, unui tată, pot fi uitate. Asta au fost comunismul, socialismul și Epoca de Aur ale lui Nicolae Ceaușescu. O frică viscerală. O ipocrizie viscerală. O duplicitate viscerală.
În 20 de ani, până în 1989, totul a fost șters din memoria cetățenilor. Și chiar din memoria familiilor. Nimeni n-a mișcat în front. Au trecut alți 35 de ani, de democrație originală, și iese la suprafață o poveste demult îngropată în negura socialismului și în rafturile sereizate ale Securității și ale instituțiilor de stat… democratizate.
Apare o mărturie a unui medic fugit în străinătate înainte de 1989.
Pe scurt. Un militar în termen a împușcat într-o unitate militară, pare-se a trupelor de Securitate, nu mai puțin de 42 de alți militari. 12 militari au murit. Se spune că ar fi fost nebun, dar, până la urmă, cei care au cercetat cazul, securiștii și medicii l-au declarat în deplinătatea facultăților mintale. A fost condamnat la moarte și executat.
A fost unul din cei 104 condamnați la moarte și executați pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.
Oficial. Trebuie subliniat acest cuvânt, Oficial, pentru că după 1964, PCR și Securitatea au fost obligați ca represiunea împotriva opozanților regimului comunist să o adapteze la noua realitate a vremurilor. Mai ales la presiunile externe.
Și așa securiștii și-au adaptat, și-au rafinat instrumentele de reprimare a cârcotașilor.
Ba un domiciliu obligatoriu, ba o supraveghere intensivă a foștilor deținuți politici, ba utilizând spitalele de psihiatrie ca locuri de recluziune, ba arestarea și anchetarea sub pretextul unor delicte de drept comun…
Așa că neoficial cu siguranță au mai fost victime.
Citește și… 12 morți și 30 de răniți. La Timișoara. Cel mai sângeros atac armat din istoria Epocii de Aur a dictatorului Nicolae Ceaușescu
Un exemplu de cum funcționa dictatura, poate fi și un caz din Buzău, unde un militar de la o unitate de parașutiști a fost găsit spânzurat într-o magazie.
Mulți tineri au cedat psihic în armată. Motivele erau diverse.
Doar cei cu pile, cunoștințe și relații, copii de nomenclaturiști și securiști, erau privilegiați.
Restul erau luați la grămadă. Iar psihologii fuseseră desființați de dictator.
Cine vreți să facă un proces al comuniștilor și securiștilor?
Un alt exemplu, numai dacă ar fi să luăm cazurile celor împușcați când au încercat trecerea frontierei.
Cine știe câte victime au fost îngropate în cimitirul de la Vârciorova sau dincolo de graniță, în Serbia?…
Nu se știe, pentru că instituțiile de stat ”democratizate” nu numai că n-au dorit să se știe, dar de cele mai multe ori s-au șters toate urmele care ar fi putut deveni mai târziu acuzații la adresa personajelor principale ale comunismului, devenite peste noapte personaje respectabile ale capitalismului.
Până la urmă, cine vreți să facă un proces al comuniștilor și securiștilor? Tot comuniștii și securiștii?…
Strict secret. Cel în urma căruia a mai rămas doar o semnătură…
Cam asta-i scena poveștii celui în urma căruia a mai rămas doar o semnătură: BUZURIN VASILE. O semnătură care nu pare că aparține unui nebun. Dar e doar o impresie personală, nu un diagnostic psihiatric. Povestea adevărată poate nu se va afla niciodată, mai ales că, așa cum am mai spus, dosarele au cam dispărut (sau nu) în meandrele concretului. Poate cineva le va găsi la un moment dat.
Până atunci, sinergia faptelor (cum ar spune Ion Iliescu) și din informațiile care au fost ”sifonate” reiese că BUZURIN VASILE a fost arestat de Procuratura Militară Timișoara la 7 martie 1969 și a fost depus în arest preventiv o zi mai târziu.
Iași, strada Han Tătar
Nu o să spun sursa informațiilor, pentru că oricum povestea va lua drumul internetului, fără acordul autorului, preluată de tot felul de specialiști în copy-paste și de făcut trafic în spațiul virtual al rețelelor de socializare. Așa că dacă-l chem pe vreunul în fața instanței de judecată, știu cum să-l fac să plătească o despăgubire mai mare.
Criminalul a fost… membru UTC
Așadar, BUZURIN VASILE a fost arestat pentru CRIMĂ DE OMOR, art. 174 C.P.
Descrierea pe scurt a faptului: A ucis mai mulți militari cu un automat, fugind de la locul crimei.
La 22 mai 1969, a ajuns la Văcărești. La 6 iunie 1969, a fost întors la Timișoara.
După 15 zile, înapoi la Văcărești, pentru ca la 20 august 1969 să fie înregistrat din nou la Timișoara.
Nu avea antecedente penale, neîncadrat politic în trecut, membru UTC în momentul evenimentului…
Cel mai probabil, evenimentul este consemnat a fi avut loc la Unitatea Militară Nr. 0261, în Timișoara.
Este o mâzgălitură care poate face numărul UM la 0201.
UM 0261 nu (mai) există
Despre UM 0261 nu există nici o urmă. Sau poate fi vorba de UM 0201.
Care ar fi… Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Poate fi vorba de unitatea militară din Timișoara în care în prezent se află Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ”General Moise Groza” Timiş.
În perioada 1949 – 1971, la Timişoara au functionat formaţiuni de trupe de securitate şi pază subordonate Brigăzii Cluj. La 1 noiembrie 1971, prin Ordinul 5263 al Consiliului Securităţii Statului a fost înfiinţată Brigada 36 Securitate Timişoara, cu patru batalioane în subordine. La comanda Marii Unităţi a fost numit colonelul Ioan Buşescu, care-şi începuse cariera militară în cadrul Jandarmeriei Române.
Doar câteva zile înainte de a împlini 21 de ani
BUZURIN VASILE s-a născut la Iași, în 1948, la 12 martie.
Ceea ce înseamnă că evenimentul s-a produs cu doar câteva zile înainte de a împlini 21 de ani.
Era fiul lui Elena și al lui Petru, electrician.
Locuia pe strada Han Tătar nr. 7, tot în municipiul Iași, o stradă care în prezent este plină de blocuri.
Avea ca studii 9 clase, necăsătorit și era de meserie laborant.
A fost executat la 15 octombrie 1969.
Decesul a fost înregistrat la Consiliul Popular al Municipiului Timișoara la nr. 2033, la 16 octombrie 1969.
Ce s-a întâmplat cu adevărat în primăvara anului 1969, poate nu va afla nimeni niciodată.
Sau poate da. Cineva, undeva, poate va duce această poveste mai departe. Este vorba, totuși, de cel mai sângeros atac armat din istoria dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Al cărui secret, iată, a fost dezvăluit după 55 de ani. Și nu este un secret singular al dictaturii comuniste.