Home Actualitate Asistenții maternali, fără bac, dar cu certificat de absolvire

Asistenții maternali, fără bac, dar cu certificat de absolvire

Cursuri de perfecționare în fiecare an pentru asistenții maternali. 1194 lei pentru o alocație lunară de plasament. Cât câștigă un asistent maternal?

autor: Mihai Macovei
copii asistenți maternali

România va implementa noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal, după cele implementate de guvernul Adrian Năstase.

Camera Deputaților a aprobat Ordonanța de Guvern care aduce modificări, printre care se numără obligativitatea absolvirii studiilor liceale sau a învățământului profesional pentru asistenții maternali aflați acum în sistem și care, după intrarea în vigoare a noilor reglementări, nu mai îndeplinesc condițiile de studii, aceștia trebuie să facă dovada înscrierii în învățământul liceal în termen de un an de la data intrării în vigoare a actului legislativ, precum și obţinerea, în termen de maximum 5 ani, a certificatului de absolvire a învățământului liceal, seral sau cu frecvenţă redusă, inclusiv prin Programul „A doua șansă”.

Cursuri de perfecționare în fiecare an pentru asistenții maternali

Asistenții maternali se vor pensiona conform Codului Muncii, înainte puteau continua activitatea de asistent maternal și după pensionare.
Creșterea vârstei la care o persoană poate deveni asistent maternal de la 18 la 21 de ani.
Un asistent maternal va putea lua în îngrijire maxim 2 copii, cu excepția copiilor care fac parte dintr-un grup de frați.

Citește și… Exclusiv. Federația TESLA a obținut Decizia ANRSC conform căreia AQUATIM va scumpi Apa Potabilă și Canalizarea

Diferența de vârstă între asistent și copii nu va putea fi mai mare de 47 de ani, dar nici mai mică de 18 ani.
Locuința asistentului maternal va trebui să fie într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale și după caz abilitare/reabilitare a copiilor pe care îi va primi în plasament.
Asistenții maternali vor fi evaluați la fiecare doi ani de o echipă multidisciplinară și vor urma cursuri de perfecționare în fiecare an.

1194 lei pentru o alocație lunară de plasament

Pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui furnizor privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condițiile legii, se acordă o alocație lunară de plasament.
Cuantumul alocației a fost de 600 lei/lună/copil până la 1 martie 2022, de 631 lei până la 1 iulie 2022, de 950 lei până la 1 martie 2023 și de 1.082 lei începând cu această dată. Începând din luna martie 2024, beneficiarii alocației lunare de plasament primesc 1.194 de lei.
La sfârşitul lunii decembrie 2023, 15.709 copii se aflau la 11.158 asistenţi maternali profesionişti.
La sfârşitul lunii iunie 2024, erau 37.266 copii în sistemul de protecţie specială, din care 15.263 copii se aflau la 10935 asistenţi maternali.

Cât câștigă un asistent maternal?

Asistentul maternal profesionist este o persoană atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe care îl primește în plasament.
Profesia de asistent maternal este reglementată prin lege. Asistenţii maternali au contract de muncă și beneficiază de un salariu de încadrare de 3300 lei, în vigoare la începutul anului 2024, de sporuri specifice conform legislației muncii (15% – spor pentru condiții de stres, 25% – spor pentru fiecare copil cu handicap, 15% – spor pentru 2 copii), inclusiv indemnizație de hrană lunară în sumă de 347 lei și vouchere de vacanță.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citeşte tot...

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00