În România, situația legată de canalizare este variată și prezintă diferențe semnificative între mediul urban și cel rural.
Deși progrese au fost făcute în extinderea rețelelor de canalizare, încă există o parte semnificativă a populației care nu beneficiază de acest serviciu esențial.
Populaţia conectată la sistemele de canalizare în anul 2023 a reprezentat 60,1% din populaţia rezidentă a României.
Iar populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a reprezentat 58,7% din populaţia rezidentă a României.
Citește și… Timișoara Medievală reînvie într-un festival
În anul 2023, un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022.
În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11.176.443 persoane, reprezentând 58,7% din populaţia rezidentă a ţării, cu 114.011 persoane mai mult decât în anul 2022.
Canalizare doar pentru 17,8% din populația rezidentă rurală a României
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectată la sistemele de canalizare, în total populație rezidentă, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (95,4%), urmată de regiunea Centru (72,7%) și Vest (71,9%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (40,3%), Sud-Muntenia (41,8%) și Sud-Vest Oltenia (51,7%).
În anul 2023, în mediul urban populația conectată la canalizare a fost de 9.828.927 persoane, reprezentând 98,9% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.622.102 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 17,8% din populația rezidentă rurală a României.