Autorităţile publice locale din sistemul naţional de asistenţă socială, entităţi juridice non-profit şi unităţile de cult au la dispoziţie un buget de 250 de milioane de lei pentru finanţarea achiziţiei, montajului şi punerea în funcţiune de panouri fotovoltaice, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Obiectivul programului este reprezentat de instalarea de panouri fotovoltaice, prin finanțarea de instalaţii între 30 de kilowaţi şi 200 de kilowaţi. Bugetul alocat pentru program este de 250 de milioane de lei.
Finanţarea noului program se realizează din veniturile obţinute prin vânzarea certificatelor de gaze cu efect de seră.
Cuantumul finanţării este de maxim un milion de lei pentru fiecare beneficiar.
Finanţarea asigură 100% din cheltuieli, practic, primăria sau unitatea de cult nu trebuie să pună niciun ban pentru a accesa acest program.
Durata de implementare a unui proiect de panouri fotovoltaice este de 18 luni de la demararea programului.
Se vor finanța achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice
De asemenea, se vor finanţa și cheltuielile legate de consultanţă, pentru că proiectele de multe ori sunt complicate şi pretind expertiza unor consultanţi, precum şi cheltuielile legate de proiectarea unor astfel de de sisteme.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se aşteaptă ca un număr cât mai mare de primari, un număr cât mai mare de ONG-uri şi un număr cât mai mare de unităţi de cult să acceseze acest program..
În cadrul programului, va exista o supracontractare de 100%, „ceea ce înseamnă că vom primi proiecte în limita 500 de milioane de lei, chiar dacă bugetul iniţial al programului este de 250 de milioane”, conform ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Programul este destinat unităților de cult, instituțiilor publice din domeniul asistenței sociale și entităților juridice non-profit din domeniul asistenței sociale.
Finanţarea se realizează de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.
Programul are caracter multianual şi se desfăşoară la nivel naţional, cuantumul finanțării fiind de maxim 1.000.000 lei. Acesta se acordă în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, valoarea maximă finanțată fiind cea corespunzătoare unei puteri maxime instalate de 200 kW.
Citește și: Austria-i de vină? La frontiera cu Serbia, scădere cu 95% comparativ cu 2022 a numărului de migranţi!
Vor fi eligibile proiectele ce corespund celor două criterii: puterea instalată a sistemului de panouri fotovoltaice cuprinsă între 50 kW și 200 kW și valoarea medie a tuturor facturilor de energie electrică, emise pentru locul de implementare, în ultimele 12 luni, depășește 5.000 lei.