Home Actualitate Doar 2% dintre femei, printre ”înalții conducători” ai României

Doar 2% dintre femei, printre ”înalții conducători” ai României

2% femei, în grupa membrilor corpului legislativ ai executivului, a înalţilor conducători ai administraţiei publice, conducătorilor şi funcţionarilor superiori.

autor: Mihai Macovei
romania femeia

În ceea ce priveşte participarea populaţiei la activitatea economică, cele mai recente date, respectiv cele aferente trimestrului III 2024, relevă faptul că populaţia ocupată în România era de 7.751.200 persoane.

Femeile reprezintă 42,9% din populaţia ocupată. Deși 51,4% din totalul populaţiei rezidente – 9796,2 mii – sunt femei, după cum informează Institutul Naţional de Statistică.

Citește și… Femeile, mai puține ca bărbații într-un singur județ din România. Mehedinți și Gorj, cele mai scăzute rate de fertilitate… Suceava, cea mai mare rată de fertilitate. 4.053.000, contingentul feminin fertil al României…

Din analiza structurii populaţiei feminine ocupate pe grupe de ocupaţii reiese că 2,0% au fost cuprinse în grupa membrilor corpului legislativ ai executivului, a înalţilor conducători ai administraţiei publice, conducătorilor şi funcţionarilor superiori.

24,5% dintre femei, specialişti în diverse domenii de activitate

24,5% dintre femei au lucrat ca specialişti în diverse domenii de activitate, 8,8% erau tehnicieni sau alţi specialişti în domeniul tehnic, 7,2% au avut statutul de funcţionari administrativi.
Mai bine de o femei din 4, adică 28,3%, au fost angajate ca lucrători în domeniul serviciilor.

femei rezidență urban rural

femei rezidență urban rural

6,8% şi-au desfăşurat activitatea ca lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit, iar 6,9% au lucrat în grupa muncitorilor calificaţi şi asimilaţi, în timp ce 15,5% au fost cuprinse în alte categorii de ocupaţii.

28,7% dintre femeile României, absolvente ale învăţământului superior

În privinţa gradului de instruire, din totalul persoanelor ocupate de sex feminin, 28,7% erau absolvente ale învăţământului superior, 6,0% ale învăţământului postliceal şi de maiştri, 43,4% erau absolvente de liceu, iar 10,9% absolvente de învățământ profesional sau de ucenici.

79,1% au efectuat apeluri video sau vocale pe internet

În anul 2024, dintre femeile de 16-74 ani, 90,1% au folosit internetul în ultimele 3 luni…
Navigarea pe internet în interes personal, realizată în ultimele 3 luni, a evidențiat că principalul scop a fost comunicarea. În acest scop, din totalul femeilor în vârstă de 16-74 ani, 82,7% au folosit internetul pentru accesarea rețelelor sociale, 79,1% au efectuat apeluri video sau vocale pe internet, 70,1% au utilizat mesageria instant, iar 48,1% au utilizat internetul pentru transmiterea sau primirea de e-mailuri.

47,3% dintre femei citesc online știri, ziare și reviste…

Alte scopuri, pentru care o mare parte a femeilor în vârstă de 16-74 ani au utilizat internetul, au fost pentru găsirea de informații despre bunuri sau servicii (62,3%) și citirea online a site-urilor de știri, ziarelor și revistelor (47,3%).

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Acept Citeşte tot...

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00