Operatorul regional al serviciilor de utilitate publică, de alimentare cu apă și canalizare din județul Timiș a trimis către unele asociații de locatari, cel puțin așa a reieșit într-o discuție al administratorilor de condominii din cadrul Federației Asociațiilor de Proprietari TESLA, o notificare prin care se anunță scumpirea serviciilor Aquatim cu începere de la 1 ianuarie 2025. Informație pe care Operatorul regional al serviciilor de utilitate publică a omis să o facă publică și prin celelalte canale de informare a cetățenilor.
Având în vedere Decizia nr. 284/21.11.2024 emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, privind modificarea prețului și tarifului pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare pentru întreaga arie de operare, pentru AQUATIM SA Timișoara, județul Timiș, vă informăm că începând cu data de 1 ianuarie 2025:
1. Prețul pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită este de 7,71 lei/mc(1000 l), exclusiv TVA;
2. Tariful pentru canalizare-epurare este de 7,86 lei/mc, exclusiv TVA.
Așa sună o ”notificare”, sub semnătura Companiei timișene Aquatim, primită de unele asociații de proprietari din municipiul Timișoara.
Da, este vorba de Aquatim, operatorul regional al serviciilor de utilitate publică, de alimentare cu apă și canalizare, pe aria județului Timiș, cel care a câștigat, din nou, și în 2024, locul I în Topul Național al Firmelor.
În mod normal, orice astfel de schimbare de preț a serviciilor de utilitate publică ar trebui anunțată printr-un comunicat de presă sau printr-un anunț public.
Dacă mergeți pe siteul Aquatimului, nu o să găsiți nimic.
Mai mult, la capitolul Tarife și Factură, o să aflați:
”Conform legislației fiscale în vigoare (Legea nr. 175/2018), cota TVA aplicabilă pentru apa potabilă și serviciul de canalizare este de 9%. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare sunt în vigoare din data de 1 iulie 2023 și sunt în conformitate cu planul anual de evoluție al tarifelor pentru perioada 2018-2023, aprobat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiș, în anul 2018, și aprobat în vederea aplicării, de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice în data de 18.05.2023”.
Adică suntem rămași în urmă și tratăm cu… ”considerație” cetățenii din Timișoara, asociați sau neasociați, așa, ca un respectabil operator regional al serviciilor de utilitate publică, de alimentare cu apă și canalizare…
Decizie emisă la cererea de modificare a tarifelor de către operatorul regional
Buuun!…
Continuăm investigația și vrem să găsim, pe unde o fi, Decizia nr. 284/21.11.2024 emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Cum a fost așezată în textul notificării, s-ar da de înțeles că Aquatim de fapt n-a vrut să scumpească apa și canalizarea, dar nu are ce face, că a venit Decizie de la ANRSC.
Greșit. Rossz. Wrong. Nepravil’nyy.
După cum se poate observa pe lista de Prețuri/Tarife Aprobate/Avizate de ANRSC pentru operatori regionali la 01.12.2024, fiecare operator este aprobat/avizat separat, nu la grămadă.
Adică nu ANRSC a scumpit apa și canalizarea, ci Aquatim a cerut să se scumpească apa și canalizarea…
Citește și… Colterm: temperatura medie a agentului termic – 48°C, apă caldă – 55°C. Sistemul de termoficare din Timișoara funcționează stabil, având în operare două cazane de abur la CET Sud și un cazan de apă fierbinte (CAF) la CT Centru.
Cetățenii din județul Timiș așteaptă de la operatorul regional al serviciilor de utilitate publică cel puțin mai multă transparență și nu un dialog cu sens unic de la operator la cetățeanul plătitor de facturi, ci un dialog deschis și în timp util privind problemele destul de numeroase pe care le implică Serviciile Comunitare de Utilități Publice.