Proiect de hotărâre aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza Proiect Tehnic aferenți obiectivului de investiție „Memorialul (Traseul) Revoluției din Decembrie 1989 în Timișoara”.
În data de 17.10.2022 a fost semnat contractul de finanțare nr. 8 pentru proiectul „TIMIȘOARA CAPITALĂ EUROPEANĂ A CULTURII: MEMORIALUL REVOLUȚIEI-DECEMBRIE 1989” în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C11/MIPE/I2./Modernizarea/crearea de muzee și memorial, Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul IV. Coeziunea Socială și Teritorială, Componenta 11 – Turism și cultură, Investiția – I2. MODERNIZAREA/CREAREA DE MUZEE ȘI MEMORIALE.
Documentația tehnico-economică faza PT+DDE a fost predată de către Q-Group Proiect către Beneficiar în data de 23.04.2024, iar în urma analizei acesteia, s-au făcut observații din partea echipei de proiect, observații care au fost transmise către proiectanți. Pe cale de consecință, au fost operate modificări asupra Devizului general fără ca soluția tehnică să fie afectată.
Citește și Cât va plăti românul pe factura de energie electrică pentru certificatele verzi în 2025?
Indicatorii tehnico-econimici aprobați prin HCL 369/2023 se modifică prin actualizarea bugetului investiției, astfel valoarea totală conform devizului general, inclusiv T.V.A. este de 10.656.043,68 lei din care C+M: 8.656.715,25 lei (inclusiv TVA).
Prin HCL 369/2023 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului la faza DALI – valoarea totală a investiției conform devizului general, inclusiv T.V.A. a fost 10.688.905,84 lei, din care C+M: 7.030.834,90 lei (inclusiv TVA).
Granit turcoaz și bronz, reper și memorie pentru Timișoara 1989
”Ideea moștenirii Revoluției, această respirație liberă a noastră a condus și la ideea de a alege culoarea turcoaz pentru a marca intervențiile care fac obiectul proiectului. Ideea de a marca pământul cu o culoare apropiată de a cerului este un mod de a celebra acest moment eroic. Materialele propuse în proiect, granit turcoaz și bronz, asigură rezistența și durabilitatea intervențiilor.
Intervențiile spațiale propuse prin proiect reprezintă în același timp obiecte și locuri. Au valoare de reper și de memorie – sunt așezate în poziții-cheie, cu vizibilitate maximă, sunt puternice și recognoscibile – însă sunt și discrete, fiind așezate în cel mai puțin intruziv mod posibil. Sunt complet accesibile și incluzive, permițând utilizări și aproprieri dintre cele mai diverse. Nu presupun schimbări de infrastructură, nu agresează clădirile sau alte elemente de patrimoniu sau vegetația existentă, sunt respectuoase cu monumentele existente statui sau plăci memoriale” – spune proiectantul Q GROUP PROIECT SRL.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici de la faza PT pentru obiectivul de investiție „Memorialul (Traseul) Revoluției din Decembrie 1989 în Timișoara” din cadrul proiectului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii: Memorialul Revoluțieidecembrie 1989”, finanțat prin Planul Național Redresare și Reziliență 2020-2026, Componenta C11- Turism și Cultură, Investiția I2, urmează pașii spre aprobare în Consiliul Local Timișoara.