La întocmirea proiectului de Buget de venituri și cheltuieli pe anul 2024, S.N. Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. a programat venituri, aferente unui număr de 1.235.131 pasageri reprezentând aproximativ 77% din nivelul realizat în anul 2019, sub prognozele ACI emise în luna octombrie 2023.
Dacă la nivel european, ACI estimează pentru anul 2024 o creștere în medie de 1,4% raportat la anul 2019, Aeroportul Internațional Timișoara estimează o scădere anuală a numărului de pasageri de 23%, raportat la anul prepandemic 2019, adică un număr de 1.235.131 de pasageri pentru întreg anul 2024, se spune în Nota de Fundamentare la Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Societății Naționale „Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În anul 2023, traficul de pasageri a cunoscut pe Aeroportul Internațional Timișoara o revenire puțin peste valoarea prognozată în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2022, înregistrând un număr de 1.354.859 pasageri, o evoluție 13% mai mult decât cel programat.
De asemenea, la nivelul Aeroportului Timișoara, s-a programat un număr de 4.611 curse regulate pasageri programate pe parcursul anului 2024.
2024: sub scenariul de bază (mijloc) de trafic aerian
La întocmirea proiectului de Buget de venituri și cheltuieli pe anul 2024, Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia S.A. a programat venituri aferente unui număr de 1.235.131 pasageri, reprezentând aproximativ 77% din nivelul realizat în anul 2019, așadar sub scenariul de bază (mijloc) de trafic aerian, conform prognozelor ACI emise în luna octombrie 2023.
În ceea ce privește structura veniturilor care contribuie la realizarea cifrei de afaceri, există două categorii de venituri și anume: venituri aeronautice și venituri non-aeronautice.
Veniturile aeronautice
Veniturile aeronautice reprezintă veniturile obținute de aeroport, din taxele încasate pentru aeronave (taxe aterizare, iluminare, staționare, handling rampă, servicii la cerere etc), taxele încasate pentru pasageri (îmbarcare pasageri, securitate, asistență PMR, acces SITA etc) și alte taxe încasate pentru operațiuni de trafic aerian.
Creșterea veniturilor aeronautice pentru anul 2024, comparativ cu anul 2023, cu un procent de 1,33%, este rezultatul influenței modificării favorabile a indicatorilor fizici de trafic.
Veniturile corespund tarifelor încasate pentru prestarea serviciilor aeronautice pentru companiile aeriene și alți agenți economici, care își desfășoară activitatea în zona airside.
Veniturile non-aeronautice
Veniturile non-aeronautice reprezintă celelalte categorii de venituri realizate de aeroport, precum: veniturile obținute din serviciul parcare destinat autovehiculelor, veniturile provenite de la accesul la cele două business lounge-uri puse la dispoziție de către aeroport, venituri din închirierea spațiilor pentru birouri, închirieri spații comerciale și
din punerea la dispoziție a spațiilor publicitare indoor, outdoor si pe site-ul aeroportului.
Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024
Indicatorii economico-financiari cuprinși în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, au următoarele valori:
# productivitatea muncii creste de la 253,76 mii lei/persoană la 301,92 mii lei/ persoană (+18,98%);
# numărul mediu de salariați de 255, în creștere față de anul 2023 cu număr mediu realizat de 252 salariați;
# câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, în anul 2024 ajunge la 7.221,24 lei;
# cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale vor ȋnregistra o creștere cu 13.00% de la 998,79 lei în 2023 la 1.128,64 lei în 2024, majorare datorată creșterii cheltuielilor cu amortizarea și cu dobânzile bancare.
# creanțele restante realizate în suma de 1.290 mii lei în anul 2023 față de 1.100 mii lei programat pentru anul 2024.
# plăţi restante – în anul 2024 se estimează plăți restante de 3.500 mii lei, față de 985 mii lei realizat în anul 2023. Plățile restante vor crește în contextul stabilirii de pierdere în anul 2024 față de anul 2023 și a încasărilor cu întârziere a veniturilor realizate (CNTAR TAROM ).
Citește și Încă 3 centre de colectare prin aport voluntar de categorie mică. Se va rezolva problema gunoaielor la Timișoara?
Cheltuielile cu personalul cresc de la 22.511,65 mii lei realizat prognozat în 2023, la 23.444 mii lei adică cu 932,35 mii lei cu procent de creștere de 4,14%.
Cheltuielile aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete, în valoare de 847 mii lei, în creștere față de 2023 cu 2,66%.